Măsuratul oilor la Alun (comuna Bunila)

Primăvara la împreunarea oilor era o adevărată sărbătoare. Oile cu lapte formau turme separate, iar sterpele, mieii şi berbecii formau alte turme. Oilor cu lapte li se spuneau şi ,,mânzari”. La mânzari erau ciobanii mai harnici şi mai pricepuţi, iar la sterpe erau de obicei ciobanii, copiii mai mărişori cu un semi-handicap. Era şi o vorbă care circula printre ciobani, despre unii puturoşi şi leneşi care spunea: ,,Ăsta nu-i bun nici de sterpe”. Turmele erau dispuse pe terenul întregului sat, în aşa fel încât toate oile să aibă hrană şi apă necesară şi pentru a evita împreunarea turmelor. Turmele îşi aveau câteva plasamente în locuri bine stabilite cum sunt: o turmă la măgura, o turmă în Vârful lui Poni, una la Pârloage. Când se întâmplau împreunări de oi, de multe ori aveau loc încăierări între ciobani. Fiecare cioban căuta să ia cât mai multe oi pentru a le mulge şi a obţine mai mult lapte şi deci o cantitate mai mare de brânză, timp de o săptămână-două. 

Laptele obţinut de la oi era împărţit proporţional cu numărul de oi al propietarilor. Pentru un anumit număr de oi propietarul primea un anumit număr de ,,lapţi”. Un ,,lapte” însemna laptele obţinut de la toate oile de la o mulsoare. Dacă oile primeau puţină sare, iar ciobanii puţin vinars, cantitatea de lapte cuvenită pentru cei cu oi mai puţine putea fi uşor majorată, cantitate care nu se mai trece pe răboj. Aceste bune obiceiuri conduceau la faptul că aproape fiecare casă pe timp de iarnă avea şi o anumită cantitate de brânză. Ciobanii cu multe oi, deci şi cu brânză multă o valorificau fie la cei care nu o aveau, fie la târg. Lâna oilor era folosită pentru confecţionarea îmbrăcămintei groaie, pentru iarnă. Din pieile oilor şi ale mieilor se făceau cojoace iarna: cojoace ciobăneşti, cojoc pieptar şi altele. 

Efectivul de oi dintr-o stână tradiţională din satul Alun variază de la 150 de oi până la 300-400 de oi, însă mulgătoare sunt de la 250 până la 280 de oi. Mai multe nu se adună pentru că pe urmă nu va ieşi socoteala la ciobani. Măsuratul oilor este un obicei vechi de sute de ani întâlnit în satul Meria şi se desfăşoară înaintea începerii păstoritului şi are menirea de a asigura din partea ciobanilor cantitatea de lapte corectă pe care trebuie să o primească. Obiceiul măsuratului oilor este programat în fiecare an, primăvara, în jurul datei de 1 mai. Obiceiul începe cu aproximativ două zile înainte de ,,măsuratul” propriu-zis. Acest obicei începe de vineri seara, iar măsuratul propriu-zis se face începând cu sâmbăta-dimineaţa. Vineri seara, oile sunt urcate către locul unde vor trebui măsurate. Acolo se face o primă triere, aceasta triere se numeşte ,,răscolitul oilor”. Acolo oile sunt mulse de cei mai vrednici oameni din sat, pentru a se asigura că toate au ugerele goale. A doua zi în ziua de măsurat, fiecare pădurean vine la stână la ora 12, îşi pregăteşte un loc de muls la „fruntar”. Se aduc oile din stână, se sfinţesc de către preotul satului.